Helmuth Duckadam și Florin Prunea, doi dintre marii portari ai României, și-au dat cu părerea despre Ștefan Târnovanu și despre gafa acestuia din prelungirile meciului cu Petrolul (1-1), din care „găzarii” au reușit o egalare nesperată prin Alexandru Tudorie.
La finalul întâlnirii din Ghencea, portarul roș-albaștrilor a fost criticat de Gigi Becali pentru ieșirea nefericită din poartă, însă după ce a revăzut reluările, patronul FCSB și-a mai îndulcit discursul la adresa goalkeeper-ului său, considerând că acesta a fost faultat.
Helmut Duckadam și Florin Prunea au analizat atent ultimele evoluții ale lui Ștefan Târnovanu, iar „Eroul de la Sevilla” a identificat care este principala problemă a internaționalului român.
„Am impresia că are o teamă la ieșirile din poartă. El pierde mult timp până se hotărăște să iasă din poartă. Frica îl ține pe loc și până prinde curaj, deja e târziu”, a spus Helmut Duckadam la DigiSport.
Totodată, Duckadam i-a dat dreptate lui Florin Prunea, cel care a susținut că titularul dintre buturile de la FCSB nu ar fi trebuit să iasă din poartă la faza din care Petrolul a înscris golul egalizator. „Eu nici nu ieșeam la mingea asta. Cred că trebuia să rămână în poartă”, a spus Florin Prunea pentru sursa de mai sus.
Păi, ce are Târnovanu? E adevărat că a greșit. Trebuia să fie mai hotărât, dar a fost faultat și el – Gigi Becali
Înainte de meciul cu RFS din Europa League, antrenorul Elias Charalambous a vorbit despre Ștefan Târnovanu și nu s-a ferit să-l considere portarul numărul unu din campionatul României.
„Pentru mine e cel mai bun portar din România. Am încredere în el. În fiecare zi, el poate deveni din ce în ce mai bun. Sunt 100% convins de asta. Sunt foarte mulțumit de el”, a spus Elias Charalambous la conferința de presă premergătoare partidei din Liga Europa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER